Oare nu i-ai văzut [o, Mohammed] pe aceia cărora li s-a dat o parte din Scriptură? Ei sunt chemați la Scriptura lui Allah pentru a judeca între ei, dar unii dintre ei întorc spatele și nu acceptă.
Aceasta pentru că ei spun: „Focul nu ne va atinge decât numai [câteva] zile numărate!” Și [aceasta pentru că] i-a înșelat în credința lor ceea ce ei au născocit.
Deci cum va fi, când Noi îi vom aduna, într-o Zi în legătură cu care nu este nicio îndoială? Și fiecare suflet va fi răsplătit după ceea ce a agonisit și când ei nu vor fi nedreptăți!
Spune: „O, Allah, Stăpân al Stăpânirii! Tu dai stăpânirea aceluia care Voiești și iei stăpânirea de la cel care Voiești. Tu îl cinstești pe cel care Voiești și îl umilești pe cel care Voiești. În Mâna[5] Ta se află [tot] binele. Cu adevărat, Tu ești Qadir [Cel cu Putere peste toate].
[5] Allah spune în Coran că El are anumite atribute precum Auz, Văz, Mâini, Față, Milă, a se mânia, a veni, a cuprinde, a fi Înălțat deasupra Tronului etc, dar El se disociază de limitările atributelor umane sau de imaginația umană. Credința islamică corectă cere credința în existența acestor Atribute deoarece Allah le-a descris fără a le da un înțeles alegoric sau fără a explica cum ar putea fi o anumită calitate (deși aceasta este cunoscută doar de Allah) și fără a le compara cu creația sau fără a nega că El ar putea avea o asemenea calitate. Atributele Lui I se cuvin numai Lui, Unicul și „Nu este nimic asemenea Lui”. (42:11)
Tu faci să intre noaptea în zi, și Tu faci să intre ziua în noapte; Tu faci să se ivească viul din mort și faci să se ivească mortul din viu. Și Tu îl dăruiești [cu cele necesare traiului] pe cel care Dorești Tu, fără a ține socoteală [fără limită].
Dreptcredincioșii să nu-i ia pe necredincioși drept aliați în locul dreptcredincioșilor. Cel care face aceasta nu va mai avea legătură cu Allah, cu excepția situației în care căutați o pavăză să vă feriți de ei. Dar Allah vă avertizează asupra [pedepsei] Lui și la Allah este întoarcerea [finală].
Spune: „Dacă țineți ascuns ceea ce se află în piepturile voastre sau le faceți cunoscute, Allah le știe. El știe tot ce se află în Ceruri și tot ceea ce se află pe Pământ. Și Allah este Qadir [Cel cu Putere peste toate].
Contents of the translations can be downloaded and re-published, with the following terms and conditions:
1. No modification, addition, or deletion of the content.
2. Clearly referring to the publisher and the source (QuranEnc.com).
3. Mentioning the version number when re-publishing the translation.
4. Keeping the transcript information inside the document.
5. Notifying the source (QuranEnc.com) of any note on the translation.
6. Updating the translation according to the latest version issued from the source (QuranEnc.com).
7. Inappropriate advertisements must not be included when displaying translations of the meanings of the Noble Quran.
തിരയൽ ഫലങ്ങൾ:
API specs
Endpoints:
Sura translation
GET / https://quranenc.com/api/v1/translation/sura/{translation_key}/{sura_number} description: get the specified translation (by its translation_key) for the speicified sura (by its number)
Parameters: translation_key: (the key of the currently selected translation) sura_number: [1-114] (Sura number in the mosshaf which should be between 1 and 114)
Returns:
json object containing array of objects, each object contains the "sura", "aya", "translation" and "footnotes".
GET / https://quranenc.com/api/v1/translation/aya/{translation_key}/{sura_number}/{aya_number} description: get the specified translation (by its translation_key) for the speicified aya (by its number sura_number and aya_number)
Parameters: translation_key: (the key of the currently selected translation) sura_number: [1-114] (Sura number in the mosshaf which should be between 1 and 114) aya_number: [1-...] (Aya number in the sura)
Returns:
json object containing the "sura", "aya", "translation" and "footnotes".